Портал был создан при финансовой поддержке Европейского Союза
15 electromontori sunt instruiţi în premieră prin sistem de învăţământ dual
Вторник, 25 октября 2016 23:49

Şcoala Profesională nr.9 din Chişinău şi compania Gas Natural Fenosa în Moldova desfăşoară începând cu anul de studii 2016-2017 un proiect-pilot de instruire prin învăţământ dual a 15 elevi la meseria „Electromontor la întreţinerea şi repararea utilajului electric”.

Aceasta presupune că elevii însuşesc 30% din meserie la şcoală, iar restul 70% învaţă la companie. În felul acesta elevii deprind mai bine specificul meseriei, iar agentul economic îşi “creşte” forţa de muncă chiar de pe băncile şcolii.
 
În scopul documentării acestui proces de instruire, Ministerul Educaţiei în parteneriat cu ŞP nr.9 şi Gas Natural Fenosa în Moldova, a organizat marţi, 25 octombrie, o vizită la Centrul de Instruire al companiei, unde au fost prezenţi reprezentanţii întreprinderii, instituţiei de învăţământ, elevi, părinţi şi parteneri de dezvoltare.
 
Cristina Boaghi, viceministrul educaţiei, a mulţumit companiei pentru implicare, menţionând că dezvoltarea învăţământului prin sistem dual, ca parte a reformei învăţământului profesional tehnic, reprezintă o prioritate a Ministerului Educaţiei.
 
“Ne dorim promovarea şi extinderea acestui model de bune practici şi în alte companii şi şcoli. Pe această cale facem un apel către mediul de afaceri şi instituţiile de profil pentru a ne sprijini în acest proces. Avem certitudinea că dezvoltând acest sistem de învăţământ putem contribui la angajarea tinerilor în câmpul muncii, reducerea fenomenului de şomaj şi migraţie şi dezvoltarea economiei naţionale în ansamblu”, a spus aceasta.
 
Managerul de Ţară Gas Natural Fenosa în Moldova, Jose Luis Gomez Pascual, a menţionat că există mai multe beneficii ale acestui tip de învăţământ pentru agenţii economici.

“Am acceptat cu plăcere invitaţia Ministerului Educaţiei de a participa în cadrul acestui proiect, întrucât considerăm foarte importantă instruirea calitativă a noilor specialişti în domeniul energetic, care la rândul său garantează o bună funcţionare a acestui domeniu strategic pentru economia ţării. Întreprinderea dispune de un centru de instruire dotat cu săli pentru studii, ateliere cu echipamente şi utilaje moderne, un laborator de testare a contoarelor electrice, precum şi de un poligon în aer liber cu modele de linii electrice aeriene de tensiune medie şi joasă şi cel mai important dispunem de adevăraţi profesioniști care vor ghida şi fi alături de aceşti tineri pe parcursul întregului an de studii pentru a-i ajuta să deprindă meseria de electromontor în condiţii reale. Cu siguranţă acest proiect este în beneficiul tuturor: al companiei, al Ministerului, al Scolii profesionale, dar cel mai importat este în beneficiul tinerilor, care reprezintă viitorul societăţii moldoveneşti”, a menţionat dumnealui.

Cei 15 elevi au fost selectaţi prin concurs şi au vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani. Ei vor învăţa pe parcursul unui an de zile, timp în care beneficiază de o indemnizaţie lunară de ucenicie în valoare de 1500 de lei, oferită de companie. Cei mai buni elevi vor avea şansa să se angajeze direct la companie.

“După susţinerea Bacalaureatului aveam opţiunea să merg la universitate sau la o şcoală profesională. Am ales-o pe cea de-a doua, deoarece visul meu a fost mereu să învăţ o profesie în domeniul energetic. Aşa am ajuns să beneficiez şi de acest program de instruire prin sistem dual, care este foarte interesant, practic şi util”, a spus Vitalie Vrânceanu, unul din cei 15 ucenici ai programului.

Învăţământul prin sistem dual a început să fie practicat în Republica Moldova în anul 2014, în conformitate cu prevederile Codului Educaţiei şi Strategiei de Dezvoltare a Învăţământului Profesional Tehnic (ÎPT). Scopul acestuia este de a spori atractivitatea studiilor în acest domeniu şi a apropia oferta educaţională de necesităţile pieţei muncii.

Învăţământul prin sistem dual este practicat în prezent de 15 companii şi 9 şcoli profesionale din Bălţi, Făleşti, Cahul, Ceadâr-Lunga, Chişinău, Hânceşti, Nisporeni şi Orhei, în domeniile industrie auto, textile, energie electrică şi agricultură, unde îşi fac studiile în jur de 220 de elevi.

Republica Moldova beneficiază de sprijinul partenerilor externi pentru modernizarea ÎPT. Uniunea Europeană asigură Proiectul de Asistență Tehnică pentru consolidarea cadrului legal, reorganizarea instituțiilor ÎPT, elaborarea de noi curricula etc., în timp ce Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei implementează Proiectul moldo-german ”Reforma Structurală în Învățământul Profesional Tehnic”, dedicat dezvoltării învățământului prin sistem dual.