Портал был создан при финансовой поддержке Европейского Союза
Elevii din colegii și școli profesionale vor studia tehnologiile informaționale în baza unui curriculum ajustat la cerințele lor
Понедельник, 25 апреля 2016 17:27

Mai multe cadre didactice de specialitate în domeniul IT din școli profesionale, colegii și Centrul de Excelență în informatică și tehnologii informaționale, s-au reunit vineri, 22 aprilie 2016, în cadrul unui atelier de lucru, privind elaborarea unui nou curriculum în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, care va fi aplicat în instituțiile de învățământ profesional tehnic (ÎPT) începând cu luna septembrie 2016.

Atelierul de lucru a fost organizat de Ministerul Educației, cu sprijinul Proiectului de Asistență Tehnică al UE, cu scopul de a explica specialiștilor care sunt cerințele față de noul curriculum, astfel încât să răspundă nevoilor educaționale ale elevilor.

Silviu Gîncu, Șef direcție ÎPT, a menționat că Ministerul Educației cu sprijinul Uniunii Europene, desfășoară o amplă reformă a învățământului profesional tehnic, în vederea modernizării studiilor, în conformitate cu necesitățile pieței muncii. Cunoștințele IT și competențele digitale ale viitorilor absolvenți sunt indispensabile în acest sens.

“Noul curriculum în domeniul IT trebuie să fie conceput astfel încât toți elevii – de la viitori lăcătuși și până la contabili – să dețină acele competențe IT de care au nevoie pentru a-și exercita cu succes meseria”, a spus Silviu Gîncu.

Adrian Stoica, Lider de Echipă al Proiectului de Asistență Tehnică al UE, a menționat că elaborarea unei noi curricula în ÎPT, este unul din indicatorii de calitate ai reformei, având scopul să uniformizeze cunoștințele predate la nivel de sistem.

“Ar fi bine ca absolvenții ÎPT să plece din școală cu abilități în domeniul IT, dar și cunoștințe de antreprenoriat, care le va da șansa să înțeleagă cum se administrează o afacere, precum si cunoștințe de limbă engleză, fără de care este dificil să te angajezi”, a precizat acesta.

Primul draft al documentului se propune a fi elaborat în luna mai, urmat de avizarea, evaluarea și aprobarea oficială, precum și aplicarea acestuia în instituțiile de învățământ profesional tehnic începând cu luna septembrie curent.

Pentru a sprijini cadrele didactice în elaborarea noilor curricula în domeniul ÎPT, Ministerul Educației a dezvoltat și un Ghid practic de elaborare a curriculumului pentru învățământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar, care este disponibil aici: http://edu.gov.md/sites/default/files/ome_296_din_21.04.2016.pdf