Портал был создан при финансовой поддержке Европейского Союза
Un laborator modern pentru viitorii operatori de cazane pe biomasă a fost lansat la Şcoala Profesională nr. 3 din Chişinău
Четверг, 03 марта 2016 09:54

57bc011f43f46Viceministrul Educației, Cristina Boaghi, a participat joi, 3 martie, la evenimentul de inaugurare a unui laborator modern destinat elevilor noului curs educaţional „Operatori de cazane pe biomasă” la şcoala profesională nr. 3 din Chişinău.

Începând cu anul de studii 2015-2016, trei şcoli profesionale din R. Moldova au lansat noi cursuri educaţionale dedicate sectorului energiei din biomasă, răspunzând astfel cererii de noi profesionişti solicitaţi în sectorul energetic. Schimbarea a fost posibilă datorită Memorandumului de parteneriat în dezvoltarea sectorului de învățământ profesional tehnic semnat în toamna trecută de către Ministerul Educaţiei şi PNUD Moldova în cadrul proiectului „Energie şi Biomasă”.

“Învățământul profesional tehnic trece printr-un amplu proces de modernizare, Ministerul Educației acordându-i o atenție specială, având în vedere impactul pe care acest tip de învățământ îl are asupra pieței muncii. Oferta curriculară trebuie adaptată la cerințele pieței muncii, să fim cu un pas înainte, așa încât angajatorii să nu se confrunte cu lipsa de personal calificat și viitorii meseriași cu lipsa locurilor de muncă. Scopul nostru este pregătirea specialiștilor de înaltă calitate, pentru a contribui la dezvoltarea unei economii competitive”, a spus Cristina Boaghi, Viceministrul Educaţiei.

Școala profesionala nr. 3 din Chișinău este prima instituție din Moldova ce instruiește viitorii operatori de cazane pe biomasă. Cei peste 20 de elevi vor fi în 2017 primii absolvenţi cu acte în regulă pentru meseria de „operator al cazanelor pe biomasă”.

„Sectorul biomasei reprezintă o oportunitate extraordinară pentru Republica Moldova de a beneficia de energie din surse locale. Totuşi, pentru a valorifica întregul potenţial de biomasă din ţară, este de importanţă primordială ca tehnologiile să fie folosită corect şi ca operatorii de cazane să fie bine instruiţi pentru a valorifica la maxim potenţialul biomasei. Iată de ce apreciez înalt evenimentul de lansare a laboratorului modern pentru viitorii operatori de cazane pe biomasă”, afirmă Wicher Slagter, Însărcinat cu afaceri a.i în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova.

Amintim că elevii din trei şcoli profesionale din R. Moldova studiază, în premieră, noile module „Plantele energetice – sursă de energie regenerabilă” pentru meseria Silvicultor şi „Centrale termice pe biocombustibil solid” pentru meseria Operator în sala de cazane. Este vorba de şcolile profesionale din s. Cuhureştii de Sus, rl Floreşti; or. Orhei şi şcoala Nr 3 din Chişinău.

„Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Uniunea Europeană sunt un partener de încredere pentru Guvernul R. Moldova în efortul său de a spori securitatea energetică prin valorificarea potenţialul de energie regenerabilă. Împreună am reuşit în mai puţin de 5 ani să atingem o cotă de 13% de energie regenerabilă în balanţa energetică a ţării. E un rezultat remarcabil care, pe lângă diminuarea dependenţei energetice externe a însemnat dezvoltarea economică locală fiind lansate noi afaceri şi noi locuri de muncă, iar în final banii pentru energia consumată rămân în ţară”, spune Narine Sahakyan, reprezentantă permanentă adjunctă a PNUD Moldova.

Pe lângă cunoştinţele teoretice, elevii au acces direct la tehnologiile studiate, la şcoala profesională nr. 3 fiind instalat un laborator conectat la sistemul de încălzire termică pe biomasă, ce are în dotare cazane pe biomasă de diferite tehnologii ce funcţionează în regim real; iar pe teritoriul şcolilor profesionale din s. Cuhureştii de Sus, rl Floreşti; or. Orhei urmând a fi plantate în următoarele săptămâni salcie şi salcâm energetic.

„Sectorul energiei regenerabile se dezvoltă cu paşi rapizi. În R. Moldova s-au făcut investiţii importante ce au impulsionat lansarea unei noi industrii - cea a energiei din biomasă. Dezvoltarea segmentului responsabil de crearea cererii pentru biocombustibilul din biomasă, a rezultat într-o evoluție a sectorului privat, care este și cel mai mare promotor al tehnologiilor de procesare și producere a acestor combustibili. În același timp, cererea crescândă de biocombustibili condiționează apariția de specialişti calificaţi, de profesioniști în gestionarea noilor tehnologii. Această evoluție a lucrurilor ne impune să ne dorim și să planificăm următorii pași în vederea extinderii unor asemenea cursuri în mai multe instituţii din cadrul învăţământului profesional-tehnic, dar şi superior”, afirmă Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.

Laboratorul de la şcoala profesională Nr. 3 a fost deschis în cadrul Proiectului „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Alte poze de la eveniment sunt disponibile pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: (+373 69)141006, ina.zglavuta@undp.org

Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Educației al Republicii Moldova, Tel/Fax +373 22 232706